Spiritul Crăciunului există!

  Dacă v-ați întrebat vreodată cum se face că de sărbători suntem mai buni, avem răbdare unii cu ceilalți, petrecem timp în familie, zâmbim mai mult și simțim mai intens, iată răspunsul: Spiritul Crăciunului chiar există și stă foarte confortabil tocmai în creierul nostru. 
  Un grup de cercetători danezi au realizat un studiu în decembrie, 2015, prin care au demonstrat cu ajutorul imaginilor RMN că anumite părți din creierului uman răspund prin activitate crescută la imagini cu tema Crăciunului. 10 dintre participanții la studiu aveau ca obicei sărbătoarea Crăciunului, pe când ceilalți 10 nu aveau în cultura lor această sărbătoare. Tuturor participanților la studiu li s-a înregistrat activitatea cerebrală în timp ce urmăreau câteva poze despre Crăciun sau alte imagini neutre, cu același format, dar care nu aveau nicio legătură cu această sărbătoare.
  Rezultatele sugerează că în creierul nostru ar exista o întreagă rețea neuronală care generează toată bucuria Crăciunului, zone din cortexul motor principal, cortexul premotor, somato-senzorial sau lobul parietal superior și inferior răspund la imagini cu sărbătoarea Crăciunului. Toate aceste zone din creier sunt asociate cu predispoziția către spiritualitate, cu împărtășirea emoțiilor, cu răspunsurile noastre la expresiile faciale ale celorlalți, cu empatia și capacitatea noastră de a interacționa emoțional. Pe de altă parte, cei care nu sărbătoresc Crăciunul n-au reacționat la aceste imagini. Astfel, cercetătorii Universității din Copenhaga dau o explicație pentru așa numitul  sindrom „bah humbug”, un fel de nepăsare sau ignoranță față de această sărbătoare.
  Cu siguranță vi-l mai amintiți pe celebrul personaj Ebenezer Scrooge din nuvela Colind de Crăciun a lui Charles Dickens. Acest personaj morocănos, mizantrop, cu inima rece ca gheață nu găsea niciun rost și nicio bucurie în sărbătoarea Crăciunului. „Bah humbug” este replica prin care Scrooge își exprima dezgustul, fleacuri sau lucruri lipsite de sens erau pentru el toate obiceiurile de Crăciun.   Varianta animată a acestui personaj posac este Scrooge McDuck, creat de către Carl Barks pe când lucra pentru Compania Walt Disney.
   Se pare că atitudinea disprețuitoare a lui Scrooge față de tot ceea ce înseamnă Crăciunul a dat numele sindromului „bah humbug”, întâlnit la milioane de oameni după cum spun autorii studiului. Dacă Spiritul Crăciunului într-adevăr există și este localizat clar în creierul nostru, pacienții care suferă de acest sindrom pot fi ajutați, înțelegând felul în care funcționează creierul uman.
  Cu toate acestea, Crăciunul este una dintre cele mai frumoase sărbători din tradiția creștină și momentul în care atmosfera de poveste ne învăluie casele. Emoțiile împărtășite cu ceilalți, cadourile, buna dispoziție, zâmbetele, mirosul de brad și bunătățile de pe mese fac magică această sărbătoare.
  Pentru a trăi autentic bucuria Crăciunului te invit să privești înspre tine și să te întrebi ce te face să zâmbești acum, pentru ce ești recunoscător/recunoscătoare acum, ce te definește pe tine acum, apoi întoarce-ți privirea spre ceilalți și împărtășește cu ei magia acestei sărbători.
  Iată câteva instrumente potrivite pentru noaptea de Ajun:
Colinda. La masa din seara de Ajun colindați și bucurați-vă că sunteți împreună. Ieșiți cu toții și colindați vecinilor, colindați pe stradă împreună cu copiii și participați la veselia lor.
Pijamalele festive. Dacă preferați să stați în casă și să-l așteptați pe Moș Crăciun, îmbrăcați pijamale festive, bucurați-vă de căldura focului din sobă și de frumusețea bradului.
Joc distractiv pentru familie. Mai e ceva timp până când vine Moș Crăciun, așa că un joc distractiv pentru întreaga familie aduce buna dispoziție.
Ciocolată caldă servită în cană festivă. Ce poate fi mai relaxant într-un așa decor de poveste?
Dulciuri. Pentru colindători, pentru toată familia, dulciurile sunt nelipsite din decorul festiv.
Mâncare pentru reni și Moș Crăciun. În unele țări, tradiția spune că atât renii, cât și Moș Crăciun, osteniți după drumul lung ar fi încântați să găsească sub brad un pahar cu lapte și câțiva biscuiți. Lăsați-i pe copii să se ocupe de această sarcină, când se vor trezi și vor vedea paharul gol și cadourile lăsate sub brad, bucuria va fi maximă.
Un mesaj de la Moș Crăciun pentru întreaga famile. Pentru a asigura familia că el este pe drum, e potrivit un mesaj lăsat în fereastră sau în brad, face ca așteptarea să fie mai blândă.

Pentru toți cei care trăiesc bucuria Crăciunului în fiecare an, dar și pentru ceilalți „Sărbători fericite”!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

4 întrebări care fac diferența conversațiilor tale

5 elemente esențiale care te vor ajuta să-ți transformi intențiile în realitate